Politica de retur

Vrem să fii mulțumit de produsele cumpărate de pe suporturi-auto.ro și sperăm ca acestea să răspundă cerințelor tale! În cazul în care totuși ai nemulțumiri legate de produsele cumpărate, le poți returna către noi.

Declarația consumatorului cu privire la retragerea consumatorului din contractul la distanță poate fi trimisă comerciantului fără invocarea vreunui motiv, însă cu respectarea termenilor și condițiilor prezente, în termen de 14 zile calendaristice de la data la care consumatorul sau un terț indicat de către acesta a recepționat produsul.

Consumatorul își asumă pe risc propriu expedierea produselor pentru care nu sunt îndeplinite următoarele “condiții tehnice obligatorii”:

  1. Produsele trebuie să nu prezinte urme de purtare sau de uzură, și să fie nedeteriorate din cauza acțiunilor nepermise de manipulare, altele decât cele necesare stabilirii de către consumator a naturii, caracteristicilor și funcționalității produselor.
  2. Produsele trebuie să prezinte “caracteristicile obligatorii” existente în momentul recepției produselor de către Consumator.
  3. Produsele trebuie să fie însoțite de următoarele “elemente obligatorii”: factura de cumpărare, ambalajul complet al produsului nedeteriorat sau rupt și orice documente/accesorii/cadouri cu care a fost livrat.

Orice retur care nu respectă condițiile de mai sus va fi refuzat.

Consumatorul va expedia produsul către comerciant prin intermediul serviciilor de curierat/poștale împreună cu formularul de retur pe care te rugăm să îl descarci prin click aici.

Îți vom înapoia contravaloarea produselor în cel mult 14 zile de la data expedierii produselor returnate către noi. Taxele de transport pentru retur vor fi suportate în intregime de consumatorul care solicită returul.

Atenție! Adresa mai sus menționată în formularul de retur este punct exclusiv pentru recepționarea coletelor expediate prin curier. Nu se predau colete în mod direct de către consumator comerciantului!